VIDEO. 37 de percheziții într-un dosar de furt de combustibil din vagoane-cisternă. Prejudiciu de aproximativ 10 tone

Polițiștii Direcției de Poliție Transporturi și ai Secției Regionale de Poliție Transporturi București desfășoară, marți, 30 iunie, 37 de percheziții domiciliare în municipiul București și în județele Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Ialomița și Teleorman, într-un dosar ce vizează furturi de combustibil din vagoane-cisternă.
Combustibil și materiale feroviare, sustrase timp de mai multe luni
Anchetatorii efectuează cercetări pentru infracțiuni de furt calificat, delapidare și neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă.
Potrivit polițiștilor, în perioada octombrie 2025 – iunie 2026, au fost documentate activitățile infracționale ale 35 de persoane fizice și două persoane juridice, în două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetelor de pe lângă Judecătoriile Sectorului 1 București și Buftea.
Anchetatorii susțin că suspecții ar fi sustras, în mod repetat, combustibil din vagoane-cisternă, dar și diferite cantități de produse petroliere, lubrifianți și materiale rulante.
Prejudiciu de aproximativ 10 tone de combustibil
Prejudiciul estimat în acest dosar se ridică la aproximativ 10 tone de combustibil. La desfășurarea perchezițiilor participă și luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS), precum și efective ale Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, prin structurile centrale și teritoriale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





