BRAȘOV. Festivalul Lempeșului revine la Sânpetru, de mâine – 3 zile de concerte și demonstrații spectaculoase / Intrare gratuită

Comuna Sânpetru, din județul Brașov, găzduiește, în perioada 26–28 iunie 2026, cea de-a doua ediție a Festivalului Lempeșului, eveniment organizat cu ocazia Zilelor Comunei Sânpetru.
Desfășurat pe Aerodromul Sânpetru, festivalul promite un weekend plin de muzică, demonstrații aviatice, expoziții și activități pentru toate vârstele.
Concerte cu artiști consacrați
Pe scena festivalului vor urca nume cunoscute ale muzicii românești, printre care Compact, Spitalul de Urgență și Trooper, alături de alți invitați speciali care vor anima cele trei seri dedicate comunității și vizitatorilor.
Aviație, motociclete și demonstrații spectaculoase
Programul include demonstrații și expoziții ale structurilor din sistemul național de apărare, ordine publică și intervenție, salturi cu parașuta la punct fix, zboruri cu avionul și planorul, baloane cu aer cald, precum și expoziții auto și moto. Printre atracții se numără și prezența clubului Mustang România.
Activități pentru întreaga familie
Organizatorii au pregătit zone speciale de agrement și divertisment pentru copii și familii, iar participanții vor avea la dispoziție numeroase standuri cu preparate culinare, băuturi și produse locale.
Intrarea este gratuită
Festivalul este organizat de Primăria Comunei Sânpetru, Clubul Motocicliștilor Militari Patrioți MMC și Aeroclubul României. Accesul publicului este gratuit, iar organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe la trei zile de muzică, adrenalină și voie bună în unul dintre cele mai spectaculoase locuri din județul Brașov.

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





