VIDEO. Percheziții la Brașov: Doi tineri și patru minori, reținuți într-un dosar de extremism
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, continuă cercetările într-un dosar penal ce vizează inițierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea unor organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Cercetați pentru aderare și sprijinirea unei grupări extremiste
Ancheta a debutat în urma unor investigații care au indicat că, pe parcursul anului 2025, un tânăr de 20 de ani din Brașov ar fi distribuit pe rețelele de socializare materiale ce conțineau simboluri și însemne naziste. Totodată, acesta s-ar fi afișat în public purtând articole vestimentare cu astfel de simboluri, promovând ideologii extremiste.
În cadrul cercetărilor, polițiștii au stabilit că tânărul, împreună cu alte trei persoane cu vârste între 20 și 22 de ani din Brașov și Colonia Bod, ar fi aderat la o grupare care promovează ideologia fascistă și simpatizează cu nazismul.
Percheziții și suspecți reținuți
La data de 11 iunie, oamenii legii au efectuat cinci percheziții domiciliare în județul Brașov și în municipiul București. În urma descinderilor au fost ridicate mai multe bunuri și materiale folosite în activitatea infracțională. Doi dintre suspecți, în vârstă de 20 și 22 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior instanța a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
Printre cei cercetați se numără patru minori din municipiul Brașov
Cercetările au fost extinse ulterior, iar polițiștii au identificat alți patru tineri, cu vârste între 16 și 17 ani, toți din municipiul Brașov, bănuiți că s-ar fi alăturat aceleiași grupări la sfârșitul anului 2025.
Pe 23 iunie, anchetatorii au efectuat alte cinci percheziții domiciliare în Brașov, în urma cărora au fost ridicate sisteme informatice și alte mijloace de probă. Cei patru minori au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Ancheta continuă
În cursul zilei de 24 iunie, procurorul de caz a dispus față de cei patru minori măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Ancheta este în desfășurare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





