BRAȘOV. Tânăr reținut după o agresiune într-o parcare subterană din Râșnov

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov, jud. Brașov, au reținut un tânăr de 21 de ani, cercetat pentru lovire sau alte violențe, după ce ar fi agresat fizic un alt bărbat într-o parcare subterană din oraș.
Altercație între doi tineri
Potrivit anchetatorilor, incidentul s-ar fi produs în noaptea de 19 iunie, aproape de miezul nopții, când între doi tineri, în vârstă de 21 și 25 de ani, ar fi izbucnit un conflict spontan în zona unei parcări subterane din Râșnov. În timpul altercației, tânărul de 21 de ani l-ar fi lovit pe celălalt.
Agresorul a fost reținut
În urma verificărilor și a audierilor efectuate, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a presupusului agresor. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Ancheta continuă
Cercetările sunt desfășurate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, într-un dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





