Expres

BRAȘOV. Un nou semafor inteligent pe Drumul Poienii și noi stații RATBV

De astăzi, a fost pusă în funcțiune cea de-a doua pereche de stații RATBV de pe linia 20, amplasată la intersecția Drumului spre Poiana Brașov cu strada După Iniște. Noile stații vin în completarea celor amenajate și operaționalizate în urmă cu două săptămâni la intersecția Drumului spre Poiana Brașov (DN1E) cu strada Piscului și Aleea Dealul Spirii.

Stațiile au fost amenajate la cererea locuitorilor

Potrivit reprezentanților Primăriei Brașov, noile puncte de oprire au fost realizate ca urmare a solicitărilor venite din partea cetățenilor care locuiesc în această zonă aflată în dezvoltare.

Pentru a limita impactul asupra traficului rutier, stațiile sunt prevăzute cu alveole dedicate, permițând autobuzelor să oprească fără a bloca fluxul de circulație de pe Drumul spre Poiană.

Semafor cu buton și detectoare radar pentru creșterea siguranței

În paralel cu amenajarea stațiilor, municipalitatea a instalat un nou sistem de semaforizare la trecerea pentru pietoni din apropiere. Semaforul este prevăzut cu buton de activare pentru pietoni și cu un sistem de detectoare radar destinat monitorizării vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Șoferii care depășesc viteza legală vor fi opriți la semafor

Noul sistem funcționează automat: în situația în care detectează autovehicule care circulă peste limita legală de viteză, semaforul schimbă culoarea pe roșu pentru traficul rutier. Măsura are rolul de a reduce viteza de circulație pe acest sector de drum și de a spori siguranța pietonilor care tranzitează zona.

Reprezentanții administrației locale consideră că noua infrastructură va contribui atât la îmbunătățirea accesului la transportul public, cât și la creșterea nivelului de siguranță rutieră pe unul dintre cele mai circulate drumuri din municipiu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google