Sănătate

ANUNȚ DE PRESĂ – La Săcele a fost implementat proiectul „Prevenția și combaterea infecțiilor nosocomiale în cadrul Spitalului Municipal Săcele”, finanțat prin PNRR / PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!

Spitalul Municipal Săcele anunță finalizarea proiectului „Prevenția și combaterea infecțiilor nosocomiale în cadrul Spitalului Municipal Săcele”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), o investiție strategică prin care unitatea medicală și-a consolidat capacitatea de prevenire, diagnostic și control al infecțiilor asociate asistenței medicale.

Obiectivul generalal proiectului este adaptarea infrastructurii Spitalului Municipal Săcele pentru prevenirea, diagnosticul și tratamentul infecțiilor asociate asistenței medicale. Valoarea totală a proiectului este de 6.146.936,60 lei cu TVA.

Tehnologie modernă pentru combaterea infecțiilor

În cadrul proiectului au fost achiziționate echipamente de ultimă generație destinate reducerii riscului de transmitere a infecțiilor în mediul spitalicesc.

Printre acestea se numără sistemul UVDI-360 cu tehnologie UV Smart Connect™, utilizat pentru dezinfecția rapidă a încăperilor și suprafețelor medicale. Tehnologia este recunoscută la nivel internațional pentru eficiența sa și poate elimina până la 99,99% dintre microorganismele periculoase în doar câteva minute.

Soluții rapide pentru izolarea pacienților cu risc infecțios

Pentru gestionarea eficientă a situațiilor cu risc epidemiologic, spitalul a fost dotat cu camere mobile de izolare care pot fi montate în aproximativ 10 minute și care utilizează filtre HEPA pentru limitarea răspândirii agenților patogeni.

Aceste sisteme permit izolarea temporară a pacienților chiar și în secțiile cu mai multe paturi, contribuind la creșterea siguranței în cadrul unității medicale.

Investiții în educație și prevenție

Proiectul a inclus și măsuri dedicate dezvoltării profesionale a personalului medical. Prin achiziția sistemului SureWash GO, personalul beneficiază de instruire și evaluare interactivă privind tehnica corectă de igienă a mâinilor, una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale.

Totodată, Spitalul Municipal Săcele a implementat standardele europene EUCAST și a dezvoltat un proces continuu de educație profesională, contribuind la combaterea rezistenței antimicrobiene și la alinierea practicilor medicale la recomandările europene.

Proiectul a fost implementat în perioada 1 martie 2023 – 15 iunie 2026, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 12 – Sănătate, Investiția 12.4 „Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale”.

Cod proiect: MS-0012.

Manager Spitalul Municipal Săcele:                                      Manager de proiect:

C.J. Emil MAILAT                                                                Ec. Edith KRISTALY 

Email: secretariat@spitalulmunicipalsacele.ro

Telefon: 0778 731431

| MyTex.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google