BRAȘOV. Intervenție în Prăpăstiile Zărneștilor după o surpare de stâncă provocată de ploile abundente (FOTO)
Salvamontiștii din cadrul Serviciului Public Local Salvamont Zărnești și reprezentanții Parcul Național Piatra Craiului (jud. Brașov) au intervenit pentru degajarea drumului din zona Prăpăstiile Zărneștilor, după ce o bucată importantă de stâncă s-a desprins în urma ploilor abundente din ultimele zile.
Surparea s-a produs aproape de „Zidul lui Dumnezeu”
Potrivit salvatorilor montani, surparea s-a produs în apropierea zonei cunoscute drept „Zidul lui Dumnezeu”, iar evaluarea din teren a arătat că intervenția nu putea fi realizată fără folosirea unui utilaj.
Acțiunea a avut ca scop îndepărtarea bolovanilor căzuți pe drum și restabilirea accesului în condiții de siguranță către Cabana Curmătura, stânele din Zănoaga și Curmătura, dar și pentru facilitarea intervențiilor de salvare montană și a celor în situații de urgență, inclusiv în cazul unor incendii.
Reprezentanții Salvamont au transmis mulțumiri colegului lor, Marius Băncilă, pentru contribuția la operațiune și pentru modul în care a manevrat tractorul folosit la degajarea traseului. Accesul în zonă a fost redeschis, iar circulația se poate desfășura din nou în condiții de siguranță. SURSA FOTO: SALVAMONT ZĂRNEȘTI
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





