Sport

Campanie spectaculoasă de transferuri pentru noua Corona Braşov. Toate mutările reuşite de braşoveni

Campanie spectaculoasă de transferuri pentru noua Corona Braşov. Cu formaţia de la poalele Tâmei au semnat 10 jucătoare. Totodată, au fost mutări şi pe banca tehnică, noul staff fiind format din Bent Dahl – antreor principal, Bo Rudgaard – antrenor secund, Paula Ungureanu – antrenor cu portarii.

Ksenia Makeeva (foto), campioană mondială cu Rusia în 2009, a semnat cu trupa de la poalele Tâmpei şi va face pereche cu unguroaica Varga Emoke pe postul de pivot în formaţia lui Bent Dahl. Cele două vor duce greul în sezonul viitor, în care „galben-albastrele” vor încerca să rămână una dintre protagonistele Ligii Florilor.

Makeeva a avut astăzi programare pentru obținerea vizei, iar din informațiile noastre nu sunt probleme. Actele i-au fost acceptate, urmând să primească răspunsul în cel mult 30 de zile.

Ajunsă la 35 de de ani, Ksenia Makeeva este campionă mondială în 2009, cu Rusia lui Evgheni Trefilov.

A mai jucat în România la HCM Baia Mare, în sezonul 2014-2015. Din 2015 a evoluat pentru Rostov, cu care a câştigat 6 titluri, ultimul vineri seară. În finala Superligii din Rusia, Rostov a dispus de TSKA Moscova cu 3-2 la general.

Campanie spectaculoasă de transferuri pentru noua Corona Braşov. Toate mutările reuşite de braşoveni

Campanie spectaculoasă de transferuri pentru noua Corona Braşov. Astfel, Corona Brașov a încheiat o campanie de transferuri spectaculoasă, sub Tâmpa ajungând Renata De Arruda, Kinga Janurik, Bianca Bazaliu, Andreea Popa, Eva Kerekes, Magda Balsam, Karolina Kochaniak, Sara Afentaler şi Ana Berbece Ksenia Makeeva.

Sorina Grozav şi-a prelungit cotractul, din vechea trupă rămânând şi Dumitraşcu, Neagu, Iordachi şi Voica.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google