Sport

Bent Dahl a stabilit programul. Când se reuneşte noua echipă a Coronei

Bent Dahl, antrenorul echipei de handbal feminin Corona Brașov, va intra oficial în pâine la jumătatea lunii iulie, când gruparea de la poalele Tâmpei va începe pregătirile pentru sezon viitor.

Bent Dahl a stabilit programul. Când se reuneşte noua echipă a Coronei

Reunirea echipei este programată pentru 10 iulie, după care fetele vor efectua vizita medicală.

Faţă de anul trecut, când a existat şi un cantonament extern, acum „galben-albastrele” vor face toată perioada de pregătire, inclusiv cantonamentele, la Brașov. A existat varianta unui stagiu la Cheile Grădiştei, dar aceasta a picat, deoarece locaţia va fi ocupată cu o competiţie internaţională, MTB Youth European Championships.

Corona Brașov va participa la două turnee amicale pe terenuri străine, dar va juca meciuri test şi pe teren propriu.

Apoi, se așteaptă ca Federaţia Română de Handbal se decidă echipele care vor participa la Supercupa României. Este clar că acolo vor fi Gloria Bistriţa, campioana Ligii Florilor şi câştigătoarea Cupei României, CSM Bucureşti, vicecampioana României şi SCM Rm. Vâlcea, finalista Cupei României. În mod normal, a patra echipă va fi Corona Brașov, locul 3 în Liga Florilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google