Corona Brașov, invitaţie pentru cei mici. „De Ziua Copilului, sărbătorim prin mișcare!”
Corona Brașov îi invită pe cei mici să sărbătorească Ziua Copilului prin mişcare, în Parcul Tractorul.
Puştii vor avea parte de multe surprize şi vor putea să facă primii paşi în sporturi ca handbal, fotbal, hochei, baschet, scrimă sau patinaj viteză.
Corona Brașov, invitaţie pentru cei mici. „De Ziua Copilului, sărbătorim prin mișcare!”

„Duminică, pe 31 mai, CSM Corona Brașov îi invită pe cei mici la o zi dedicată sportului, energiei și bucuriei de a descoperi sporturile Coronei alături de antrenorii, sportivii juniori și seniori ai clubului.
La mini baza sportivă din Parcul Sportiv Tractorul, între orele 10:00 – 14:00, copiii vor avea ocazia să facă primii pași în lumea voleiului, baschetului, handbalului, fotbalului, hocheiului, scrimei și patinajului viteză, prin ateliere sportive interactive și activități pregătite special pentru ei.
O zi de joacă, mișcare și energie, în care sportul devine distracție pentru cei mici. Îi așteptăm să petreacă alături de noi câteva ore active, pline de voie bună și surprize pregătite pe parcurs.
Săptămâna viitoare revenim cu programul complet și toate detaliile evenimentului!”, a anunţat Corona pe Facebook.
FOTO: Facebook Corona Braşov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





