Amenințări și scandal într-o familie din Făgăraș: bărbatul, monitorizat cu brățară

Polițiștii din Făgăraș au emis un ordin de protecție provizoriu și au dispus montarea unui dispozitiv de monitorizare electronică pentru un bărbat acuzat că și-ar fi amenințat soția.
Potrivit anchetatorilor, o femeie de 29 de ani din Făgăraș a sesizat poliția după ce, în urma unor conflicte izbucnite în locuința comună, soțul său i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență, provocându-i o stare de temere.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat existența unui risc iminent de violență și au emis un ordin de protecție provizoriu. Totodată, a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de amenințare.
La solicitarea polițiștilor, victima a fost de acord cu monitorizarea electronică a agresorului, astfel că bărbatului i-a fost montată o brățară electronică de supraveghere.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





