Expres

Povestea unei cățelușe abandonate după adopție, la Brașov: un apel la responsabilitate și implicare

Povestea emoționantă și tristă a unei cățelușe din Brașov a fost făcută publică de adăpostul public din oraș, care trage un semnal de alarmă asupra responsabilității pe care o implică adopția unui animal și asupra impactului profund pe care abandonul îl are asupra acestora.

Au venit într-o zi și au ales-o. O cățelușă mică, cu ochi mari și plini de speranță. Dădea din coadă fără oprire, de parcă știa că viața ei urma să se schimbe. Pentru ea, acel moment însemna totul: o familie, un cămin, iubire.

A plecat din adăpost cu inima plină. În sfârșit, nu mai era singură. Dar povestea nu a fost așa cum și-a imaginat-o.

După doar trei săptămâni, oamenii s-au întors. Nu pentru o vizită, ci ca să o lase înapoi. Aceeași cățelușă, dar schimbată — mai tăcută, mai nesigură. Nu mai dădea din coadă la fel. Parcă nu înțelegea ce a făcut greșit.

Așteaptă din nou, în același loc, printre aceleași gratii. Doar că acum știe cum e să ai o familie și să o pierzi.

Adopția nu este un impuls de moment. Nu este un experiment. Este o promisiune. Iar atunci când nu ți-o asumi, frângi o inimă care a învățat, chiar și pentru scurt timp, ce înseamnă să fie iubită.

📞 Dacă doriți să o ajutați, puteți suna la: +40 731 334 790.

Totodată, Primăria Municipiului Brașov, prin Serviciul de Gestionare al Câinilor fără stăpân (aflat în subordinea Grădina Zoologică Brașov), în parteneriat cu Asociația Milioane de Prieteni, desfășoară o campanie gratuită pentru câinii cu stăpân din Brașov.

Campania include:

  • identificare și microcipare
  • sterilizare
  • vaccinare antirabică
  • deparazitare internă

📞 Pentru programări: 0374 947 692

Dacă doriți să intrați în legalitate și să beneficiați de acest pachet pentru companionul dumneavoastră, sunteți încurajați să faceți o programare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button