Delicte

Brașovean prins băut la volan după o urmărire și un accident în traficul din Sibiu, plasat sub control judiciar

Un bărbat de 39 de ani, din județul Brașov, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, în urma unei decizii a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, după ce a fost implicat într-un incident rutier în municipiul Sibiu.

Potrivit polițiștilor din Sibiu, în seara de 10 aprilie, în jurul orei 22:00, oamenii legii au fost sesizați prin 112 că un autoturism circulă haotic prin oraș.

Șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor, fiind urmărit în trafic de mai multe echipaje. Urmărirea s-a încheiat la intersecția străzii Herman Oberth cu Bulevardul Corneliu Coposu, unde conducătorul auto a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu două autoturisme oprite la trecerea pentru pietoni. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, fără victime.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

La data de 15 aprilie, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, iar ulterior, procurorii au decis măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz, iar pe parcursul procesului penal, bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și de drepturile prevăzute de lege.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button