Brașov. Vârstnic dispărut în pădurea de lângă cartierul Noua, găsit cu ajutorul dronei cu termoviziune
Un bărbat în vârstă, dat dispărut după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors, a fost găsit la timp de salvatori într-o zonă împădurită din Brașov, cu ajutorul unei drone cu termoviziune.
Intervenția a avut loc în cursul serii de ieri, după ce Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a solicitat sprijinul salvatorilor montani pentru căutarea unui bărbat vulnerabil din punct de vedere medical, care dispăruse de la domiciliu.
Salvamontiștii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Brașov, împreună cu echipele Serviciului Public Local Salvamont Brașov – Poiana Brașov, s-au mobilizat imediat și au participat la operațiunea de căutare desfășurată în zona împădurită din cartierul Noua.
La misiune au luat parte 12 salvatori montani, care au intervenit cu un UTV, un ATV și patru autospeciale de teren pentru a acoperi rapid întreaga zonă.
În timpul căutărilor a fost utilizată și drona cu termoviziune, echipament care s-a dovedit decisiv în localizarea bărbatului. Acesta a fost găsit într-o zonă izolată, căzut la pământ, în stare de șoc, dar conștient.
Salvatorii au ajuns rapid la victimă, i-au acordat primul ajutor și l-au transportat până într-o zonă accesibilă, de unde a fost preluat în siguranță pentru investigații medicale suplimentare.
Reprezentanții Salvamont subliniază că această intervenție demonstrează importanța colaborării dintre instituții și eficiența tehnologiilor moderne în misiunile de salvare.
Efort comun și implicare, pentru salvarea bărbatului
„Și de această dată, prin efort comun și implicare, am reușit să aducem acasă, în siguranță, o persoană aflată în pericol.
Căutările au început aseară, imediat după lăsarea întunericului, în urma sesizării dispariției unui bărbat în vârstă, vulnerabil din punct de vedere medical, care plecase de acasă în cursul zilei și nu mai revenise.
Încă din primele momente, colegii noștri au știut cât de prețios este timpul într-o astfel de situație. Astfel, alături de Jandarmeria Brașov, Gruparea Mobilă de Jandarmi Brașov și Salvamont Brașov, au pornit în căutarea sa.
Ore întregi au străbătut zona împădurită din cartierul Noua, iar după miezul nopții, eforturile lor au fost răsplătite: bărbatul a fost găsit într-o zonă izolată, căzut la pământ, în stare de șoc, dar conștient.
A fost un moment în care am simțit, din nou, cât de importantă este solidaritatea și intervenția rapidă.
Astfel de reușite ne amintesc că, atunci când lucrăm împreună, putem face diferența și putem reda speranța acolo unde pare pierdută”, a transmis și Poliția Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





