Șoferi drogați, depistați pe șoselele din Brașov

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat, în perioada 4–5 aprilie 2026, acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere, vizând în special depistarea conducătorilor auto aflați sub influența substanțelor psihoactive.
În urma controalelor, mai mulți șoferi au fost testați pozitiv, iar analizele de laborator au confirmat consumul de droguri, fiind deschise dosare penale.
Un prim caz a fost înregistrat în data de 4 aprilie, în jurul orei 22:30, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au oprit în trafic, în comuna Tărlungeni, un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani. Testarea a indicat prezența substanțelor psihoactive, iar analizele ulterioare au confirmat existența a două tipuri de substanțe interzise în organism.
Un alt caz a fost constatat în 5 aprilie, în jurul orei 22:00, de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov, care au oprit un bărbat de 34 de ani. În urma analizelor toxicologice efectuate de Institutul de Medicină Legală, s-a stabilit prezența a nu mai puțin de patru tipuri de substanțe interzise în organism.
De asemenea, în aceeași seară, în jurul orei 21:00, polițiștii din Săcele au depistat un alt conducător auto, în vârstă de 32 de ani, care prezenta indicii de consum de droguri. Testele de laborator au confirmat ulterior prezența unei substanțe psihoactive în sânge.
În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor interzise, cercetările fiind continuate sub coordonarea unităților de parchet competente.
Reprezentanții IPJ Brașov atrag atenția că astfel de controale vor continua, subliniind că consumul de substanțe psihoactive la volan reprezintă un risc major pentru siguranța rutieră.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





