Cetățuia Brașovului, „sechestrată” de proprietari privați? Calea principală de acces pietonal, blocată cu poartă și lacăt!

Brașovul turistic primește o lovitură sub centură chiar în inima orașului. Una dintre cele mai circulate căi de acces pietonal către Cetățuia de pe Dealul Straja a fost închisă peste noapte. Turiștii și localnicii care urcă dinspre Parcul Titulescu s-au trezit luni dimineață în fața unei porți metalice și a unor indicatoare de „Proprietate Privată”, fiind obligați să facă un ocol sau să riște accidentări pe rute alternative relativ periculoase.
Acces tăiat „la prima oră”
Luni, 30 martie, la ora 7:20, brașovenii care folosesc zilnic scările ce fac legătura între strada Mihai Eminescu și strada Colinei au avut o surpriză neplăcută: accesul a fost blocat definitiv. În dreptul Blocului nr. 6, o poartă încuiată le-a tăiat calea celor care se îndreptau spre Cetate sau spre sediul SGA Brașov.
„Ne-am trezit cu poarta închisă în nas. Este inadmisibil ca o cale de acces folosită de zeci de ani să fie blocată astfel. Chiar dacă este teren privat, există dreptul de servitute, mai ales că vorbim despre singura cale civilizată de urcare pe jos din această parte a centrului”, ne-a relatat un cititor revoltat.
Turiștii, trimiși prin „jungla” de piatră cubică
Închiderea acestui segment forțează pietonii să aleagă variante mult mai lungi și, din păcate, unele mai periculoase. Alternativa cu aleea de după fostul spital de psihiatrie de pe strada Mihai Eminescu care este într-o stare deplorabilă nu e una tocmai fericită:
- Aleea de piatră cubică (fost drum de acces) este acum un real pericol public.
- Copaci căzuți care blochează vizibilitatea și drumul.
- Lipsa iluminatului și degradarea pavajului fac din această rută o „aventură” pe care nimeni nu ar trebui să o experimenteze într-un oraș care pretinde titlul de Capitală a Turismului.
Întrebări pentru autorități
În contextul în care Cetățuia Brașovului a revenit recent în patrimoniul orașului și se dorește revitalizarea ei ca punct de atracție major, blocarea accesului pietonal pare o absurditate administrativă.
- A eliberat Primăria Brașov autorizație de construire pentru poarta de pe strada Colinei?
- Cum rămâne cu dreptul de servitute pentru angajații instituțiilor din zonă și pentru fluxul de turiști?
- De ce nu este întreținută ruta alternativă, dacă cea principală a fost lăsată la mâna proprietarilor privați?
Până la rezolvarea situației, singura cale „sigură” de acces rămâne cea rutieră, pe strada Maior Cranța
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





