Doi șoferi prinși băuți la volan în Brașov și Codlea: alcoolemii de 1,17 și 1,29 mg/l

Polițiștii din județul Brașov efectuează cercetări în două dosare penale, după ce au depistat în trafic, ieri, doi conducători auto care se aflau în stare avansată de ebrietate.
Primul caz a fost înregistrat în municipiul Brașov, unde un bărbat de 38 de ani, din Tărlungeni, a fost oprit pe strada Egretei, în jurul orei 01:00. Acesta prezenta semne evidente ale consumului de alcool, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot ieri, aproape de miezul nopții, polițiștii din Codlea au oprit un alt autoturism pe strada Vulcanului. La volan se afla un bărbat de 39 de ani, din Ghimbav, iar testarea a indicat o alcoolemie de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ambii bărbați au fost conduși la unități medicale pentru recoltarea probelor biologice, urmând ca analizele de specialitate să stabilească exact alcoolemia.
Pe numele celor doi au fost deschise dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorilor.
Polițiștii atrag atenția că alcoolul la volan reprezintă o infracțiune gravă, care pune în pericol siguranța tuturor participanților la trafic și poate fi pedepsită cu închisoarea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





