Tânăr cercetat penal după ce a distrus bunuri de pe terasa unui restaurant din Brașov

Polițiștii din municipiul Brașov efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, după ce un tânăr a distrus mai multe bunuri de pe terasa unui restaurant.
„La data de 21 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi provocat distrugeri unor bunuri ce aparțin unei societăți comerciale, situată pe strada Michael Weiss, din municipiul Brașov.
Imediat după sesizare, au fost efectuate verificări, în urma cărora, la scurt timp, a fost identificat un bărbat de 25 de ani, din orașul Odobești, județul Vrancea.
Acesta, în jurul orelor 04.00 dimineața, în timp ce se deplasa pe strada Michael Weiss, din municipiul Brașov, ar fi provocat distrugeri bunurilor amplasate pe terasa unității comerciale.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție în cadrul dosarului penal întocmit sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





