Accident mortal în această dimineață, pe autostrada A1, în județul Sibiu

Un accident mortal a avut loc în această dimineață, pe autostrada A1, în județul Sibiu.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că un autoturism care se deplasa pe Autostrada A1 sensul Sibiu – Sebeș, la kilometrul 256, în zona localității Cristian, județul Sibiu, a lovit glisiera metalică, rămânând imobilizat în zona mediană. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orelor 6.30, iar traficul a fost restricționat pe a doua bandă în ambele sensuri, valorile fiind scăzute.
„În această dimineață, în jurul orei 06:30, polițiștii Biroului Poliție Autostrada A1 au intervenit la un autoaccident rutier produs pe A1, sensul Sibiu – Sebeș, la km. 256, zona Cristian.
În timp ce conducea un autoturism, din cauze care urmează a se stabili, un sibian în vârstă de 30 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu parapetul median care desparte cele două sensuri de mers.
Din păcate, impactul a dus la decesul conducătorului auto, care se afla singur în mașină.
În cauză, la nivelul Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele producerii acestui grav accident rutier.
Traficul în zonă s-a desfășurat îngreunat timp de aproximativ 90 de minute”, a informat Poliția.
Foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





