112

Bătaie între două studente la Brașov, în campusul universitar. Poliția a intervenit

Două studente s-au luat la bătaie, ieri după-amiază, în zona Colinei Universității din Brașov. Mai mulți colegi ai fetelor au asistat la scenă fără să intervină, preferând să o filmeze.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, citat de Educație Privată, conflictul a avut loc în jurul orei 13:30. La fața locului, polițiștii au stabilit că două tinere, în vârstă de 20 și 24 de ani, s-au agresat reciproc după un schimb de replici care a degenerat într-un conflict fizic spontan.

„Având în vedere cele constatate, în conformitate cu Legea 26/2024, au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, din care a reieșit faptul că nu există risc iminent de violență”, au transmis reprezentanții poliției.

Cu toate acestea, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de lovire și alte violențe, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Incidentul a stârnit numeroase reacții în mediul online. Mai mulți studenți au criticat atât comportamentul celor implicate în conflict, cât și pasivitatea celor care au asistat la scenă.

„Trist că niște «bărbați» au ales să stea, să râdă și să filmeze, în loc să intervină”, a scris un utilizator pe rețelele sociale. Un altul a comentat: „Puțină maturitate avem și noi?”

La finalizarea cercetărilor, autoritățile vor decide ce măsuri legale se impun în acest caz.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button