VIDEO. Razie de amploare în Brașov: peste 570 de persoane legitimate, sancțiuni de 18.000 de lei și suspecți de tâlhărie reținuți
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat ieri, 4 martie, o amplă acțiune în Brașov, pentru prevenirea infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului, menținerea ordinii publice și creșterea siguranței rutiere.
La activități au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov, ai Secțiilor 1–5, Biroului de Investigații Criminale, Biroului Rutier, Poliției Stațiunii Poiana Brașov, Secției 1 Poliție Rurală Feldioara și Serviciului Criminalistic.
Acțiunile s-au desfășurat în mai multe zone ale orașului, printre care cartierul Scriitorilor, zona Centrul Civic, bulevardul Griviței, strada Lungă, cartierul Avantgarden Bartolomeu, Tractorul Vechi și Nou, Răcădău, Astra, zona Gemenii și cartierul Florilor.
În cadrul verificărilor, polițiștii au legitimat peste 570 de persoane, iar trei dintre acestea au fost conduse la sediul poliției pentru verificări suplimentare. Totodată, au fost controlate peste 300 de autovehicule, iar șoferii au fost testați pentru consumul de alcool și substanțe psihoactive.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 18.000 de lei, majoritatea pentru nerespectarea regulilor de circulație și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. De asemenea, polițiștii au retras 10 certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice sau modificări neautorizate ale autovehiculelor.
În zona cartierului Astra, polițiștii au depistat două persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de tâlhărie, care au fost reținute pentru 24 de ore.
Tot în cadrul acțiunii a fost identificat un bărbat de 30 de ani, din Galați, căutat de autoritățile germane în vederea arestării. Acesta a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, care a dispus reținerea pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat judecătorilor de la Curtea de Apel Brașov.
De asemenea, polițiștii au descoperit mai multe produse susceptibile a fi contrafăcute, fiind deschis un dosar penal conform legislației privind mărcile și indicațiile geografice.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






