Săceleni reținuți după ce ar fi tăiat ilegal zeci de arbori

Polițiștii din Săcele au fost sesizați, în data de 2 martie, de angajați silvici cu privire la faptul că, în urmă cu 3 zile, ar fi fost tăiat în mod ilegal și sustras materialul lemnos rezultat din fondul forestier național, situat în zona cantonului nr. 7 – Pârâul Mușatului, din municipiu.
„Verificările efectuate de către polițiști au dus la stabilirea că, în data de 28 februarie, doi bărbați, de 30 de ani, din municipiul Săcele, ar fi tăiat fără drept 55 de arbori din diferite specii.
În cauză, ținând cont de aspectele constatate, polițiștii au întocmit un dosar penal în care persoanele bănuite sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «tăierea fără drept de arbori din fondul forestier național» și «furtul de arbori tăiați din păduri», fapte prevăzute și pedepsite de legislația silvică”, a informat Poliția Brașov.
Dat fiind probatoriul administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii celor doi bărbați pentru o perioadă de 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




