Corona Brașov a ales antrenorul cu portarii pentru sezonul viitor – e un nume mare. Mariana Tîrcă negociază

Corona Braşov mai avea un singur loc liber în staff-ul tehnic al primei sale formaţii de handbal feminin. După ce s-a stabilit că Bent Dahl este antrenorul principal, după plecarea lui Bogdan Burcea la Dunărea Brăila la finele sezonului, iar Bo Rudgaard este asistentul acestuia, conducerea grupării susţinute de Municipalitate s-a decis şi asupra antrenorului cu portarii.
Din informaţiile noastre, directorul tehnic Mariana Tîrcă se ocupă de negocieri. Paula Ungureanu este persoana dorită pentru postul de antrenor cu portarii la Corona Braşov pentru sezonul 2026-2027, ea având şi licenţa Master Coach.

Paula Ungureanu, care şi-a început cariera de jucătoare de handbal – portar – la CS Dinamo Braşov, trecând apoi la Rulmentul, are 163 de selecţii la prima reprezentativă de handbal a României, având în palmares un titlu de vicecampioană mondială (Rusia 2005) şi un loc 3 (Danemarca 2015). De asemenea, se mândreşte cu o medalie de bronz obţinută la Europeanul din Danemarca/Norvegia 2010.
Ea a mai activat în cariera sportivă la Hypo Niederösterreich, Podravka Koprivnika, Oltchim Rm. Vâlcea, Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti.
Singurul impediment pentru sosirea Paulei Ungureanu la Corona Braşov ar fi legat de soţul său. Acesta este secundul lui Daniel Isăilă la Baniyas FC, ultima clasată în Superliga de fotbal din Emiratele Arabe Unite în prezent – Detalii, AICI, iar dacă clubul evită retrogradarea – având şanse însemnate – contractul i se va prelungi automat.
Şi este de văzut dacă Paula Ungureanu va lăsa Abu Dhabi & Dubai pentru a veni să lucreze la Corona Braşov…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





