Delicte

Tentative de înșelăciune prin telefon semnalate la Făgăraș. Escrocii se dau drept polițiști sau reprezentanți ai BNR

Mai mulți locuitori din Făgăraș au reclamat, în ultimele zile, apeluri suspecte de la persoane care s-au prezentat drept polițiști din cadrul „Criminalisticii” sau reprezentanți ai Banca Națională a României, încercând să obțină date bancare sub pretextul unor presupuse fraude, potrivit fagarasultau.ro.

Potrivit celor contactați, escrocii folosesc un scenariu bine pus la punct, susținând că pe numele victimelor ar fi fost solicitat un credit fraudulos și că acestea ar fi implicate într-un dosar penal. Unul dintre făgărășenii vizați a relatat că discuția telefonică a durat aproximativ 20–30 de minute, timp în care apelantul a folosit termeni juridici și a oferit chiar un număr fictiv de dosar pentru a părea credibil.

Ulterior, apelul ar fi fost „transferat” către o altă persoană, care s-a prezentat drept angajat al BNR și a susținut că este necesară blocarea accesului la credite. Victimei i-a fost transmisă, prin WhatsApp, o presupusă procură falsă și i s-a cerut să verifice conturile bancare.

„În momentul în care le-am spus că merg la Poliție să clarific situația, interlocutorul s-a enervat, a închis telefonul și a șters mesajele”, a declarat bărbatul, care ulterior a sesizat autoritățile.

Un alt localnic a descris un scenariu similar: apelantul i-a spus că s-a încercat contractarea unui credit pe numele său și a început să ceară informații despre conturi și situația financiară. Când i s-au cerut detalii concrete pentru verificare, apelul a fost întrerupt imediat.

Autoritățile reamintesc că instituțiile bancare sau poliția nu solicită niciodată, telefonic sau prin mesaje, date de card, parole, coduri de autentificare sau acces la conturi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button