Timp liber

Brașov: Ultima săptămână de patinaj la Baza Sportivă Olimpia

Iubitorii sporturilor de iarnă mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a veni pe gheață la patinoarul de la Baza Sportivă Olimpia din municipiul Brașov. Aceasta este ultima săptămână de funcționare din sezonul 2025–2026, perioadă care coincide cu vacanța elevilor, astfel că se anunță unele dintre cele mai aglomerate zile.

Duminică, 22 februarie, va fi ultima zi în care patinoarul, administrat de Consiliul Județean Brașov prin Serviciul de Întreținere Infrastructură Sportivă, Imobile și Drumuri Județene, va mai fi deschis publicului în acest sezon.

Seriile de patinaj încep la orele 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00 și 20:00, fiecare având o durată de 75 de minute. Tarifele pentru acces și închirierea patinelor rămân accesibile, organizatorii încurajând brașovenii și turiștii să profite de ultimele zile pe gheață.

Între două sesiuni de patinaj, vizitatorii pot descoperi și Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan, secție a Muzeului Județean de Istorie Brașov, unde este prezentată evoluția sporturilor practicate în zona Brașovului, de la începuturile lor până în prezent, cu accent inclusiv pe tradiția sporturilor pe gheață.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button