Economic

Lovitură pe piața energiei! Furnizorul care vrea să țină clienții cu un preț „aproape magic”

Piața energiei electrice se încinge din nou, iar competiția pentru clienții casnici devine tot mai agresivă. Unul dintre cei mai mari furnizori din România PPC – a lansat o ofertă-surpriză menită să oprească valul de plecări către concurență, propunând un preț final care se apropie de pragul psihologic de 1 leu/kWh.

Noua ofertă presupune un contract pe 12 luni și un preț al energiei active sub 0,50 lei/kWh. Cu toate taxele incluse (tarife de rețea, certificate verzi, contribuții și TVA), prețul final diferă în funcție de zona de distribuție, situându-se în jurul valorii de 1,16 – 1,24 lei/kWh – aşa cum a informat Profit.ro.

Elementul-cheie este însă reducerea fixă de 10 lei aplicată lunar pe factură, timp de un an.

Mișcarea vine într-un moment în care mai mulți furnizori au lansat promoții agresive pe perioade scurte, unele sub 1 leu/kWh preț final în anumite zone din țară. Diferența majoră este durata: unele oferte sunt valabile doar câteva luni, în timp ce noua propunere promite stabilitate pe un an.

Pentru brașoveni, unde costul final depinde de operatorul de distribuție din zonă, oferta poate însemna o economie lunară concretă, mai ales pentru gospodăriile cu consum mic sau mediu.

Rămâne de văzut dacă această mișcare va declanșa un nou „război al prețurilor” pe piața energiei sau dacă este doar o reacție punctuală pentru a limita migrarea clienților către concurență.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button