Expres

ANPC, amenzi de peste 6,6 milioane de lei în doar 5 zile, pentru nereguli care pun în pericol consumatorii

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancțiuni de peste 6,6 milioane de lei în urma unor ample acțiuni de control desfășurate la nivel național, în perioada 2–6 februarie 2026. În acest interval, comisarii ANPC au verificat peste 1.600 de operatori economici din întreaga țară.

Controalele au scos la iveală numeroase abateri de la legislația în vigoare, multe dintre ele având caracter repetitiv și afectând direct sănătatea și interesele economice ale consumatorilor. În urma neregulilor constatate, ANPC a aplicat 1.080 de amenzi contravenționale, 712 avertismente și a dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de peste 238.000 de lei. De asemenea, au fost retrase temporar de la vânzare produse în valoare de peste 673.000 de lei, iar activitatea a 23 de operatori economici a fost suspendată până la remedierea deficiențelor.

Printre cele mai grave neconformități identificate se numără utilizarea uleiului alimentar degradat termic, comercializarea de produse din carne cu termenul de valabilitate depășit, produse vegetale alterate cu mucegai și deshidratare accentuată, condiții improprii de igienă în spațiile de lucru, promoții expirate afișate în mod înșelător, ambalaje deteriorate, lipsa afișării prețurilor și a informațiilor obligatorii, precum și produse fără elemente clare de identificare și trasabilitate.

Președintele ANPC a subliniat că instituția va continua controalele și măsurile ferme pentru a proteja consumatorii de riscuri pentru sănătate și de practici comerciale incorecte, combinând acțiunile de consiliere cu sancțiuni acolo unde legea este încălcată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button