Expres

Brașovean: „Direcția Fiscală îmi calculează impozitul incluzând balcoanele ca suprafață utilă, deși legea spune clar contrariul”

Un brașovean atrage atenția asupra modului în care Direcția Fiscală Brașov calculează impozitul pe locuință, semnalând – pentru MyTex.ro – o situație similară cu cele apărute recent în alte orașe din țară, inclusiv Ploiești, unde autoritățile au fost acuzate că includ balcoanele și logiile în suprafața utilă a apartamentelor, ceea ce duce la majorarea nejustificată a impozitului.

Potrivit acestuia, problema a apărut în momentul în care a solicitat recalcularea impozitului pe clădire, constatând că în evidențele Direcției Fiscale Brașov suprafața apartamentului este considerată „suprafață utilă” în integralitatea ei, incluzând balcoanele și logia.

„În contractul de vânzare-cumpărare nu este menționată nicio suprafață a apartamentului. Suprafața rezultă din releveu, document depus la Direcția Fiscală, unde sunt precizate distinct: suprafața utilă a apartamentului, suprafața balcoanelor, suprafața logiei și suprafața totală. Cu toate acestea, instituția tratează suprafața totală drept suprafață utilă”, explică brașoveanul.

Ce spune legea

Conform Legii nr. 114/1996 privind locuințele, suprafața utilă este definită ca suma suprafețelor încăperilor de locuit și a spațiilor interioare, balcoanele și logiile fiind excluse în mod explicit din această categorie. Codul Fiscal nu redefinește noțiunea de suprafață utilă, ci face trimitere la aceasta atunci când permite, în anumite situații, determinarea suprafeței construite desfășurate prin aplicarea unui coeficient de transformare de 1,4 asupra suprafeței utile.

„Problema apare atunci când coeficientul de 1,4 este aplicat unei suprafețe care nu este, în sens legal, suprafață utilă, pentru că include balcoane și logii. Practic, aceste suprafețe sunt incluse indirect de două ori, ceea ce duce la o suprafață construită desfășurată mai mare și, implicit, la un impozit mai ridicat”, susține contribuabilul.

Răspunsul Direcției Fiscale

În urma contestațiilor depuse, Direcția Fiscală Brașov i-a transmis respectivului un răspuns scris în care precizează că în baza sa de date „suprafața utilă” a apartamentului este egală cu suprafața totală, incluzând balcoanele și logia, și că impozitul este calculat conform art. 457 din Codul Fiscal.

Brașoveanul afirmă însă că răspunsul nu este susținut de un temei legal clar și ignoră definiția imperativă a suprafeței utile din Legea locuinței, aplicabilă tuturor situațiilor juridice care privesc locuințele, inclusiv celor de natură fiscală.

Apel către proprietari

Acesta face apel către alți proprietari de apartamente din Brașov să își verifice documentele și modul de calcul al impozitului pe locuință, comparând suprafața utilă reală din releveu cu cea utilizată de Direcția Fiscală.

„Nu este vorba despre evitarea plății impozitelor, ci despre aplicarea corectă a legii. Dacă suprafața utilă este definită clar de legislație, ea nu ar trebui reinterpretată administrativ”, subliniază brașoveanul.

Situația ridică semne de întrebare privind practica unitară a autorităților fiscale locale și ar putea avea impact asupra unui număr mare de proprietari de apartamente din municipiul Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button