Investiție de peste 8 milioane de euro în centrul Brașovului: fostul Hotel Capitol devine Mercure Brașov Center

Aro-Palace SA continuă investițiile majore în transformarea fostului Hotel Capitol într-o unitate modernă afiliată lanțului internațional Accor, sub brandul Mercure Brașov Center. Compania a semnat recent un nou contract în valoare de 2,1 milioane de euro (plus TVA), dedicat execuției instalațiilor mecanice ale proiectului – aşa cum a informat rhn.ro.
Noua etapă completează seria de contracte deja parafate pentru renovarea clădirii situate pe Bulevardul Eroilor nr. 19, investiția totală ajungând la peste 8 milioane de euro. Anterior, Aro-Palace SA a încheiat un contract de 3,17 milioane de euro pentru lucrări de arhitectură (noiembrie 2025) și unul de 3 milioane de euro pentru construcții și fațade speciale (septembrie 2025).
Proiectul presupune un amplu proces de renovare, consolidare și reconfigurare structurală, cu respectarea arhitecturii existente. Hotelul va fi adaptat standardelor actuale pentru clasificarea de trei stele și va dispune de 179 de camere, amplasate la etajele 1–6.
Lucrările includ restaurarea fațadelor cu păstrarea plasticii arhitecturale, eliminarea unor corpuri de la parter și mezanin, extinderea etajelor de cazare și modificarea regimului de înălțime. Clădirea va avea un etaj 7 retras, unde va fi amenajată o terasă, fără a depăși înălțimea maximă actuală de 31,6 metri. Totodată, amprenta la sol a imobilului va fi redusă cu 42 de metri pătrați.
Aro-Palace SA a inclus în contracte clauze stricte privind garanțiile de bună execuție, remedierea eventualelor vicii, protejarea drepturilor de proprietate intelectuală, confidențialitatea și penalitățile pentru întârzieri, subliniind importanța respectării termenelor și standardelor de calitate.
Transformarea fostului Hotel Capitol în Mercure marchează una dintre cele mai importante investiții hoteliere din centrul Brașovului din ultimii ani, cu impact direct asupra turismului și imaginii zonei istorice.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




