Expres

Avertisment: pagini false de presă promovează investiții frauduloase

Avertisment: pagini false de presă promovează investiții frauduloase

Un nou val de fraude financiare circulă intens în mediul online, prin intermediul unor pagini false care imită site-uri de presă cunoscute, inclusiv Digi24. Acestea promovează platforme fictive de investiții, cu promisiuni de câștiguri rapide și sigure, scopul real fiind obținerea de date personale și sume de bani de la victime.

Potrivit specialiștilor, paginile frauduloase sunt promovate inclusiv prin reclame online, care pot apărea în spațiile publicitare ale site-urilor legitime, pentru a crea impresia de credibilitate și a ajunge la un public cât mai larg.

Campania de înșelăciune vizează în special pensionarii, folosind știri false, nume de persoane publice și mesaje alarmiste sau urgente pentru a convinge utilizatorii să își introducă datele personale sau să transfere bani.

Autoritățile atrag atenția că pagina NU aparține Digi24, iar conținutul distribuit este complet fals. Cetățenii sunt sfătuiți să verifice cu atenție adresa reală a site-ului, să nu furnizeze date personale și să nu efectueze plăți către platforme necunoscute.

Situațiile suspecte pot fi raportate direct prin platforma PNRISC sau apelând 1911, număr cu tarif normal național.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button