Sănătate

Maternitatea Brașov explică situația unei tinere paciente, cu sarcină oprită din evoluție…

Conducerea Maternității Brașov a transmis un comunicat oficial, în această dimineață, în care își exprimă regretul față de experiența relatată public de jurnalista Oana Zamfir despre prietena sa, o pacientă de 28 de ani internată în unitate.

Reprezentanții spitalului afirmă că au urmărit cu atenție mărturia și recunosc că mediul spitalicesc poate fi perceput ca rece și traumatizant în momente de maximă vulnerabilitate.

Potrivit comunicatului, pacienta s-a internat la 13 săptămâni de amenoree, însă investigațiile ecografice au arătat că sarcina se oprise din evoluție la 10 săptămâni. Conform protocoalelor medicale în vigoare, metoda de elecție a fost managementul medicamentos, o opțiune non-invazivă, menită să evite riscurile asociate intervențiilor chirurgicale clasice, precum hemoragiile sau perforațiile uterine.

Obiectivul principal al echipei medicale a fost prezervarea fertilității pacientei, pentru a-i oferi cele mai bune șanse la o sarcină viitoare. Spitalul precizează că procedura a fost monitorizată constant pentru a preveni eventuale complicații.

Reprezentanții Maternității Brașov subliniază că pacienta a fost cazată într-un salon modernizat, cu două sau trei paturi și grup sanitar propriu, fiecare pat fiind dotat cu sistem electronic de avertizare pentru solicitarea personalului medical. De asemenea, cabinetele de consultații sunt amplasate vizavi de saloane pentru un timp de reacție minim.

În comunicat se menționează și utilizarea tăviței renale („castron”), instrument steril destinat colectării produsului de concepție și lichidelor biologice, ca parte obligatorie a procedurii medicale.

Conducerea spitalului afirmă că, pe durata internării, nu a fost înregistrată nicio reclamație oficială și că un dialog direct ar fi putut clarifica neînțelegerile în timp real. Totodată, unitatea dispune de psiholog angajat, specializat în consilierea pacientelor care trec prin trauma pierderii unei sarcini.

Maternitatea Brașov și-a reafirmat angajamentul pentru îmbunătățirea comunicării cu pacientele și pentru oferirea unor îngrijiri medicale de înaltă calitate, rămânând deschisă la dialog pentru clarificarea situației.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button