112

Accident în județul Brașov: șofer fără permis și băut a fugit de la locul coliziunii, apoi a fost reținut

Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc ieri, în jurul orei 15.00, pe DJ 132B, în localitatea Drăușeni, județul Brașov. Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Rupea au intervenit pentru soluționarea evenimentului.

Din verificările efectuate la fața locului a reieșit că un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani ar fi efectuat o manevră de schimbare a direcției de mers spre stânga, intrând în coliziune cu un alt autoturism care se afla în spatele său și care era angajat în depășire.

După producerea impactului, conducătorul auto de 29 de ani a părăsit locul accidentului, însă a fost identificat de polițiști la scurt timp. În urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că acesta nu deținea permis de conducere.

Mai mult, testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, depășind limita legală.

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Totodată, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale.

Foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button