Expres

ANPC: amenzi de peste 32 de milioane de lei și activități suspendate pentru 80 de operatori economici, în urma controalelor din decembrie

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în perioada 1–31 decembrie 2025, acțiuni de control la nivel național, vizând peste 6.700 de operatori economici, în scopul respectării legislației și protejării drepturilor consumatorilor.

Potrivit bilanțului prezentat de ANPC, în urma controalelor au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare totală de peste 32,1 milioane de lei. Totodată, pentru 80 de operatori economici a fost dispusă oprirea temporară a activității, până la remedierea deficiențelor constatate.

Pe lângă măsurile sancționatorii, comisarii ANPC au desfășurat peste 1.500 de acțiuni de consiliere, menite să prevină abaterile și să crească gradul de conformare al operatorilor economici. De asemenea, instituția a analizat și soluționat peste 4.000 de reclamații formulate de consumatori.

În luna decembrie, ANPC a desfășurat și 140 de acțiuni comune împreună cu alte instituții de control, consolidând cooperarea interinstituțională pentru asigurarea unui climat comercial corect.

Președintele ANPC, Ionel-Cristinel Obretin, a declarat că fiecare control are ca scop protejarea consumatorilor și asigurarea siguranței acestora, subliniind că sănătatea și demnitatea oamenilor nu sunt negociabile și că instituția va interveni ferm ori de câte ori drepturile consumatorilor sunt încălcate. Vezi și: ANPC a aplicat amenzi de peste 3,5 milioane de lei săptămâna aceasta


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button