Update. Șapte victime, dintre care trei copii, în accidentul de la Pârâul Rece!

Șapte persoane au fost rănite în accidentul produs astăzi, pe DN 73A, între Predeal și Râșnov, în zona Pârâul Rece, din județul Brașov.
Accidentul a avut loc în jurul orei 08:00. În eveniment au fost implicate două autoturisme, impactul soldându-se cu șapte victime.
Una dintre persoane a rămas încarcerată, fiind necesară intervenția pompierilor pentru descarcerare. La fața locului au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă dotate cu modul de descarcerare, trei echipaje SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Echipajele de intervenție au acționat pentru extragerea victimei prinse între fiarele contorsionate ale autoturismului și pentru acordarea asistenței medicale tuturor persoanelor implicate. Dintre cele șapte victime, trei sunt minori.
Două persoane adulte au fost transportate la Spitalul Județean Brașov pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate, iar cei trei minori au fost preluați și transportați la Spitalul Clinic de Pediatrie Brașov. Alte două persoane au refuzat transportul la spital.
Potrivit autorităților, toate victimele erau conștiente la momentul intervenției.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






