Rebeca Necula şi-a schimbat planurile în ultimul moment

Mutare surpriză în handbalul feminin românesc! Rebeca Necula, jucătoare originară din Brașov, a semnat cu Dunărea Brăila, deși în primă fază ajunsese la un acord cu CSM București. Decizia a fost luată în ultimele zile, iar oficialii clubului brăilean au reușit să o convingă pe coordonatoarea de joc să aleagă un nou proiect pentru sezonul viitor al Ligii Naționale.
Rebeca Necula vine după un sezon solid la SCM Râmnicu Vâlcea, unde a avut evoluții constante și a confirmat statutul de una dintre cele mai interesante jucătoare românce pe postul de inter dreapta/centru. Forma bună a atras atenția mai multor cluburi importante din țară, printre care și Corona Brașov, echipă care și-a manifestat clar interesul pentru revenirea jucătoarei acasă.
În cele din urmă, Rebeca Necula a ales Dunărea Brăila, unde va lucra din sezonul viitor cu antrenorul Bogdan Burcea.
Transferul urmează să fie anunțat oficial de Dunărea Brăila în perioada următoare, iar Rebeca Necula va începe pregătirile pentru noul sezon sub comanda lui Bogdan Burcea, într-o Ligă Națională care se anunță extrem de competitivă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






