Expres

Ministra Mediului a spus câţi urşi sunt în România

Ministra Mediului Diana Buzoianu a spus astăzi – la Braşov – că de ani de zile este așteptat rezultatul studiului genetic privind numărarea urșilor din România.

Ei bine, acum avem rezultatele oficiale ale acestui studiu! România are, în premieră, date științifice necesare pentru un management responsabil al populației de urs brun. Analizele genetice efectuate pe aproximativ 24.000 de probe colectate la nivel național indică oficial faptul că populația de urs brun din România se situează într-un scenariu conservator, între 10.657 și 12.787 de indivizi, a declarat Diana Buzoianu.

Studiul este, în primul rând, un instrument de management responsabil, echilibrat care ne permite să protejăm oamenii, să prevenim conflictele și, în același timp, să conservăm o specie importantă pentru România. Datele obținute ne ajută să înțelegem unde trebuie să prevenim, unde este nevoie de intervenții punctuale și unde conservarea strictă este esențială. Conservarea biodiversității și siguranța cetățenilor nu se exclud, ele pot și trebuie să fie gestionate împreună, pe baza științei și a transparenței, a mai spus ministra Mediului.

Pe baza acestor rezultate a fost realizată, în premieră, zonarea națională a managementului populației de urs brun, un instrument esențial pentru aplicarea unor măsuri diferențiate. Zonarea împarte teritoriul în patru categorii distincte: zone cheie pentru conservare, zone de management a conflictelor (zone de risc), zone de management durabil și zone marginale. Fiecare dintre aceste zone va avea un set de măsuri aplicate pentru a proteja comunitățile și biodiversitatea.

Ministra Mediului – despre măsurile concrete de prevenire a conflictelor om-urs

Sunt, de asemenea, prevăzute în program și măsuri concrete de prevenire a conflictelor om–urs, prin instalarea a peste 1.100 de sisteme electrice de protecție pentru animale domestice, culturi agricole și bunuri materiale. Monitorizarea independentă arată că aceste sisteme reduc semnificativ riscul de atac atunci când sunt întreținute corespunzător, iar autoritățile au în vedere extinderea accesului la finanțare pentru astfel de măsuri preventive în zonele cu risc.

Proiectul este finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020, și din Fondul de Coeziune, prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021–2027, având o valoare totală de 57,3 milioane lei. Implementarea este realizată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de lider, în parteneriat cu Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A. Brașov, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.

Prezentarea rezultatelor finale ale studiului marchează începutul unui proces de consultare și dialog, rezultatele urmând să fie analizate și dezbătute public, iar instrumentele de management să fie transpuse în politici și acte normative după consultări ample cu instituțiile,


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button