Telecabină spre Cetățuia Brașovului: investiție turistică sau proiect inutil? Reacții împărțite în rândul brașovenilor

Propunerea celor din Primăria Braşov de a realiza o instalaţie de transport pe cablu către Cetăţuia Braşovului, în parteneriat cu compania Ana Teleferic, a stârnit un val de reacţii contradictorii în mediul online şi în rândul locuitorilor oraşului. Edili subliniază că proiectul ar contribui la promovarea mai eficientă a fortăreţei, însă sunt și braşoveni care îl consideră costisitor şi suspect din punct de vedere al intereselor financiare.
Argumente pro: turism mai atractiv şi valorificarea Cetăţuii
Susţinătorii proiectului sunt de părere că o telecabină ar putea transforma Cetăţuia într-un punct turistic major, mai accesibil pentru turiştii vârstnici, familiile cu copii şi persoanele cu mobilitate redusă.
Realizarea unei astfel de instalaţii ar duce la o promovare mult mai bună a fortăreţei, simbolul emblematic al Braşovului, a fost unul dintre argumentele invocate pe Reddit.
De asemenea, unii amintesc că în trecut a existat un trenuleţ cu cremalieră care lega Strada Mihai Eminescu de Dealul Straja, ceea ce arată că ideea nu este complet nouă.
În plus, proiectul apare în contextul în care compania controlată de omul de afaceri George Copos a finalizat recent reabilitarea telecabinei şi a Restaurantului Panoramic de pe Tâmpa, ceea ce alimentează aşteptările privind dezvoltarea infrastructurii turistice.

Argumente contra: drum de 15 minute, bani publici şi suspiciuni de afaceri
Sunt şi destule comentarii critice – dar şi cu tentă ironică. Principala obiecţie este că drumul către Cetăţuie poate fi parcurs pe jos în aproximativ 15 minute, fără să fie nevoie de o telecabină.
Telefericul pe Tâmpa îl mai înţeleg, dar cel spre Cetăţuie nu are niciun sens. Pentru cineva neantrenat e un drum de 15 minute, a punctat un braşovean pe platforma citată.
Alţii susţin că deja a existat o alternativă de transport care nu a fost eficientă: Pe vremea lui Allen Coliban exista un autobuz electric către Cetate şi circula mai mult gol.
Sunt şi temeri legate de distrugerea spaţiilor verzi, precum şi de modul de utilizare al banilor publici.
O altă temă recurentă este suprasaturarea oraşului de turişti. Mulţi localnici nu mai văd turismul ca pe un avantaj, ci ca o presiune asupra traficului şi calităţii vieţii din Braşov.
În acest context, unii cer ca autorităţile să investească prioritar în infrastructură pentru localnici, nu în obiective către vizitatori.
Au fost şi unele reacţii sarcastice: Poate ar merge o telecabină şi de la Modarom, la Biserica Neagră. Sau: Aş propune telecabină pe ruta: Gară – Cetăţuie – Tâmpa – AFI. Şi să fie gata înaintea metroului de la Cluj.
Aceasta a fost mai mult o idee a Municipalităţii, care a creat două tabere: susţinătorii şi criticii proiectului. Deocamdată, nu a fost prezentat niciun studiu de fezabilitate şi nici o estimare clară a costurilor.
În cât timp ar fi gata telecabina spre Cetăţuia Braşovului
Potrivit duratei obişnuite a proiectelor similare în România, o astfel de investiţie ar fi gata în 3-5 ani, în cel mai optimist scenariu, din momentul în care ar exista o decizie oficială clară.
Pentru studii, avize şi consultări publice ar fi nevoie de 6-12 luni. Alte 6-10 luni ar fi destinate pentru licitaţia publică, cu contestările de rigoare, şi proiectare. Iar execuţia efectivă ar dura între 12 şi 24 de luni, în cel mai fericit caz.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






