Foto. Râșnovul a aprins oficial luminile de sărbătoare mai devreme decât era stabilit
În această seară, Râșnovul a intrat oficial în atmosfera sărbătorilor de iarnă, odată cu aprinderea iluminatului festiv. Bradul din centrul orașului și toate decorațiunile de Crăciun au prins viață, aducând strălucire și bucurie în comunitate.
Organizatorii transmit că, din cauza unor probleme neprevăzute și a riscului de ploaie anunțat în ultimul moment, luminile s-au aprins puțin mai devreme decât ora stabilită inițial. Această schimbare a fost făcută pentru confortul și siguranța tuturor celor prezenți în Piața Unirii.
„Ne cerem scuze pentru decalajul de timp și vă mulțumim pentru înțelegere”, au transmis reprezentanții administrației locale.
Evenimentul a venit în completarea unei zile speciale pentru comunitate, în care locuitorii au sărbătorit cu mândrie Ziua Națională a României. 🇷🇴
Atmosfera de sărbătoare, luminile colorate și buna dispoziție au deschis oficial sezonul festiv în Râșnov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.











