Expres

Ionuţ Moşteanu a demisionat din funcția de ministru al Apărării

Ionuţ Moşteanu, ministrul Apărării şi-a anunţat astăzi demisia, pe fondul scandalului apărut pe tema studiilor sale.

Mai mulţi oameni importanţi din USR îi ceruseră să se retragă.

Ionuţ Moşteanu a demisionat din funcția de ministru al Apărării

„Mi-am depus astăzi demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale.

Am discutat cu președintele, cu premierul, cu președintele partidului, cu o parte dintre colegii din USR și le mulțumesc pentru susținere și încredere.

Fac acest gest cu asumare și respect față de Armata Română.

România și Europa sunt sub asaltul Rusiei. Securitatea noastră națională trebuie apărată cu orice preț. Nu vreau ca discuțiile despre formarea mea și greșelile pe care le-am făcut acum mulți ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum țara.

Le mulțumesc tuturor colegilor pentru munca depusă în aceste cinci luni.

Am depus jurământul ca ministru al Apărării în urmă cu cinci luni și, de atunci, am respectat întocmai ce am jurat cu mâna pe Biblie.

Am jurat să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru a avea o Armată bine dotată, mai bine motivată și mai bine înzestrată. Și am făcut asta în fiecare zi – am întărit relațiile cu aliații, am urmărit și accelerat programele de înzestrare, am dat un mesaj clar împotriva băieților deștepți cu interese în domeniu, am îmbunătățit cadrul legal, am apărat drepturile celor care servesc patria.

Vă mulțumesc pentru încredere, pentru mesaje și pentru răbdare.

Mulțumesc și familiei mele pentru susținerea necondiționată în aceste luni, fără de care mi-ar fi fost imposibil să-mi exercit mandatul.

Am făcut acest pas cu toată conștiința unui om care iubește țara pe care o servește.

Și un gând despre viitor – România este prinsă între unii care au capturat-o și sunt mufați la banii publici și unii care vor să îi dea foc și să o abată de la parcursul proeuropean și euro-atlantic. La mijloc sunt câțiva oameni buni (buni, nu perfecți) care țin echilibrul și direcția corectă – Nicușor Dan, Ilie Bolojan, colegii din USR, de multe ori cu sacrificii enorme. Ei merită în continuare sprijinul și încrederea noastră, a tuturor, poate chiar mai mult decât până acum”, a scris Ionuţ Moşteanu pe Facebook.

FOTO: Facebook Ionuţ Moşteanu


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button