Sport

Surse: Aurelia Brădeanu și-ar fi dat demisia de la Corona Brașov / Secția de handbal stă pe un butoi cu pulbere

Pe surse ne-a parvenit informația că Aurelia Brădeanu ar fi demisionat aseară din funcția de manager al echipei de senioare Corona Brașov. Asta deși avea contract până la finele sezonului, iar Bogdan Oancea, directorul clubului, anunţase – chiar ieri – că îi va face Micăi o ofertă tentantă pentru a-l reînnoi.

Probabil că Aurelia Brădeanu n-ar fi primit prea bine instalarea lui Gabriel Borodi pe o funcţie de… „manager-antrenor”, cum a spus Bogdan Oancea, deşi noi aflasem că el va superviza şi coordona activitatea întregii secţii de handbal. Şi implicit a Aureliei Brădeanu… Detalii, AICI.

Update. Vezi AICI declaraţia Aureliei Brădeanu.

În orice caz, situaţia este extrem de tensionată la Corona Braşov în această pauză competiţională şi nu face bine echipei înaintea startului, la început de ianuarie 2026, în grupa D din EHF European League.

Surse. De ce a scăpat Bogdan Burcea de demitere

Se ştie, antrenorul Bogdan Burcea n-are licenţă Master Coach, astfel că va fi adus Florin Paraschiv de la Kids Tâmpa Braşov pentru a fi, de nevoie, director tehnic – cu atribuţii de şef al staff-ului în competiţia continentală.

În plus, tot pe surse am aflat că şefii de la Corona Braşov ar fi vrut să-l demită pe Bogdan Burcea la aflarea veştii că a semnat cu Dunărea Brăila, împreună cu mai multe jucătoare de bază, un contract valabil din vara anului viitor. Nu au făcut acest lucru, întrucât, conform angajamentului încheiat, erau obligaţi să-i plătească toate salariile (s-a auzit de 10.000 de euro/lună) până la finele sezonului în curs.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button