Politic

Noi şefi la PNL Braşov

În şedinţa de ieri, au fost alegeri pentru funcţiile rămase vacante în conducerea PNL Braşov, ştiindu-se faptul că Liviu Cocoş, Şerban Todorică şi alte persoane cu funcţii liberale sunt cercetate de DNA în cazul Companiei Apa.

Întâlnirea liberalilor a fost condusă de Mihai Cătălin Văsii, președintele interimar al Organizației Județene PNL Brașov, alături de Adrian Ioan Veștea – președintele Consiliului Județean Brașov și prim-vicepreședinte al PNL la nivel național, George Scripcaru, primarul municipiului Brașov, Mihail Veștea – senator PNL și Sebastian Rusu – deputat PNL. Au fost, de asemenea, prezenți primari, viceprimari, consilieri locali și județeni liberali .

Ionel Fliundra – prim-vicepreşedinte la PNL Braşov

Astfel, Ionel Fliundra, primarul orașului Ghimbav, a fost propus și ales în funcția de prim-vicepreședinte, Valentin Bucur, secretar general adjunct, a preluat atribuțiile de secretar general, iar Ciprian Sterpu a fost reconfirmat purtător de cuvânt, primind și atribuții suplimentare pentru promovarea și mediatizarea activității politice și administrative a PNL Brașov.

Printre altele, Mihai Catalin Văsii a evidențiat dinamizarea activității organizației de tineret, acolo unde Bogdan Pleșea – președintele TNL Brașov – a lansat, alături de colegii săi, programul NextGen Liberal, un ciclu de formare practic destinat tinerilor care doresc să se implice activ în administrație, politică și viața comunității.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button