Elevul care a trimis amenințări teroriste inclusiv unor instituții din Brașov, lăsat să meargă la școală

Elevul în vârstă de 17 ani care îl luna septembrie ar fi trimis mail-uri cu amenințări teroriste unor școli și spitale din România, inclusiv unora din Brașov, poate merge la școală.
Judecătorii au aprobat cererea tânărului și au stabilit un program prin care i se permite să iasă din domiciliu de luni până vineri, între orele 07:00 și 16:00, pentru a participa la cursurile Liceului Teoretic Bulgar „Hristo Botev” din București, acolo unde este elev.
Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală, la data de 30 octombrie 2025 și menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) contestase hotărârea Curții, dar ÎCCJ a respins, ieri – 12 noiembrie, contestația procurorilor ca inadmisibilă, menținând decizia CAB.
Hotărârea ÎCCJ este definitivă.
„Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împotriva încheierii F/DL din data de 30 octombrie 2025 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, în dosarul nr. 6754/2/2025 (3890/2025). Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat (…) în cuantum de 100 lei rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă” arată decizia oficială ICCJ.
Statele Unite ale Americii ceruseră să fie extrădat pentru fapte similare și pentru infracțiuni sexuale
Elevul suspectat de trimiterea mesajelor amenințătoare de acum două luni nu este la primele fapte de acest fel. În primăvară, anchetatorii FBI au cerut ca el să fie judecat în Statele Unite ale Americii, după ce a trimis alerte de bombă către instituții din New York.
În martie a fost vizat de cererea de extrădare, înaintată de procurorii americani și refuzată de magistrații români.
Elevul era acuzat de FBI că a trimis sute de amenințări cu bombă la adresa unor școli și sinagogi din Statele Unite, în 2023-2024, dar și că ar fi racolat pe internet adolescente pentru pornografie infantilă, conform Știrile PRO TV.
Înainte de a fi prins, tânărul a încercat să-și distrugă telefonul.
Același adolescent, potrivit autorităților americane, în aceeași perioadă a contactat în mediul online mai multe fete din Statele Unite, inițiind relații romantice cu acestea. Fetele ar fi fost încurajate de elevul român să producă și să îi livreze conținut sexual explicit sau să comită acte de violență.
Risca să fie judecat ca adult, dar magistrații români l-au salvat
Procurorii americani care au cerut extrădarea l-au avertizat că în ancheta de peste Ocean îl tratatează ca pe un adult care riscă detenția pe viață. Judecătorii instanței supreme au preferat să-l păstreze pe tânăr în țară, pentru a fi reabilitat sub tratament psihiatric.
La câteva luni de la acea decizie, tânărul ar fi trimis asemenea mesaje școlilor din România:
„Până la finalul săptămânii voi intra în școala voastră cu două pistoale Beretta PX4 Storm. Vă voi masacra. … așa cum i-a masacrat Adam Lanza pe cei 20 de copii și 6 profesori de la școala elementară Sandy Hook”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






