Expres

Pericolele ascunse din mezelurile româneşti / Ce a fost parizerul odată…

Mezelurile româneşti aflate la comercializare în supermarketuri la preţuri tentante au predominant în compoziţie apă, grăsime, zgârciuri și o multitudine de aditivi, iar cantitatea reală de carne este extrem de redusă.

Parizerul, originar din Bologna și cunoscut în România încă din perioada comunistă, a fost odinioară un aliment natural, fără chimicale, doar din carne de pasăre, potrivit Ginei Bradea, blogger culinar, dar acum majoritatea variantelor disponibile în supermarketuri sunt produse ieftine, cu un conținut scăzut de carne, conform specialistului Alexandru Cîrîc, director ICA.

Produsele sunt alcătuite în special din emulsie de șoric și alte ingrediente, precum apă sau amidon.

Studii recente relevă că un platou cu crenvurști, salam, parizer, șuncă și mititei poate conține peste 120 de E-uri.

Consumate în exces, mezelurile din comerţ pot provoca boli grave

Consumul frecvent de astfel de mezeluri cu aditivi și sare este asociat cu riscuri pentru sănătate, inclusiv cancer de colon, boli cardiovasculare și obezitate, după cum a avertizat medicul nutriționist Anca Hâncu.

Problema este agravată și de legislația permisivă din România, care permite comercializarea unor produse cu cantități reduse de carne și fără limite clare privind conținutul de apă sau aditivi.

Dana Tănase, director Asociația Română a Cărnii, a subliniat dificultățile procesatorilor de a păstra un anumit gust tradițional al parizerului românesc, din cauza presiunii de a menține prețurile scăzute. Totodată, ea menţionat despre inițiative pentru recunoașterea parizerului de vacă ca specialitate tradițională, în speranța reeducării gusturilor consumatorilor.

În concluzie, deși cantitatea de mezeluri consumată rămâne mare, calitatea acestora este îndoielnică, iar consumatorii sunt adesea insuficient informați despre ceea ce cumpără, fapt care necesită o atenție sporită la etichete și la alegerile alimentare, potrivit observatornews.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button