Marius Dunca, Vicepreședinte PSD: Avem nevoie de echilibru în societate, între familie și muncă, între economie și oameni, între cifre și destine

Liderul social democraților brașoveni, senatorul Marius Dunca, ales în funcția de vicepreședinte la Congresul PSD, vorbește despre obiectivul pe care și-l propune în noua echipă de conducere la nivel național. Acesta subliniază importanța unui echilibru social și nevoia de stabilitate, într-o perioadă în care cifrele seci influențează destinele și viețile oamenilor.
„Sunt onorat de votul celor 3000 de delegați de la Congres și de încrederea acordată de președintele PSD, Sorin Grindeanu. Știu că PSD intră într-o nouă etapă, mai dinamică și plină de provocări, care ne va întări. Avem nevoie, mai mult ca oricând, să conectăm politicile pentru oameni, din domeniul familiei, educației și echității, cu cele pentru economie, precum munca, investițiile și dezvoltarea. Avem nevoie de decizii corecte și de un model de guvernare care să aducă echilibru între familie, demnitatea muncii și dezvoltarea economică. Pentru că o țară puternică și dezvoltată se construiește plecând de la familie, prin muncă onestă și corect remunerată, într-o economie sănătoasă. Cred că avem nevoie de dezvoltare, dar de o dezvoltare cu suflet, asta însemnând o economie care produce valoare, dar și o societate care are grijă de oameni și îi îndeamnă să fie mai buni, mai harnici, să își dorească mai mult. Numai așa vom putea vorbi despre echitate, solidaritate, responsabilitate și respect”, declară Marius Dunca.

Trebuie să dăm speranță pentru viitor mediului de afaceri. Vocea lor trebuie ascultată
„Ca să putem dezvolta politici publice orientate către oameni, trebuie să apărăm mediul de afaceri, atât de afectat de deciziile fiscale impuse fără consultări reale. Este împotriva logicii economice să crești taxarea companiilor, pe partea de dividende, cu 220% în termeni relativi, de la 5% în 2021, la 16% în 2026. Iar asta se întâmplă în condițiile în care noi vrem să rămânem atractivi pentru noi investitori și să îi păstrăm pe cei deja existenți. Mai mult, este o măsură groaznică să iei măsuri împotriva industriei HORECA, o industrie importantă atât pentru Brașov, cât și pentru întreaga regiune Centru. Cei care fac afaceri în România trebuie să știe că nu sunt singuri și că vocea lor este auzită. Reindustrializarea României nu trebuie să rămână doar la nivelul de plan, ci trebuie să fie baza unui program coerent pentru relansarea economiei naționale”, adaugă Marius Dunca, Vicepreședinte PSD.
Senatorul a vorbit și despre ce presupune funcția de Vicepreședinte pentru Regiunea Centru, unde, alături de social democrații din Alba, Sibiu, Mureș, Harghita și Covasna va pregăti partidul pentru următorul ciclu electoral.
„Regiunea Centru are un potențial uriaș, oameni harnici, un spirit antreprenorial uriaș, dar și nevoi mari. Aici se află una dintre cele mai dinamice economii regionale, care combină tradiția industrială cu noile direcții de inovare. Trebuie să lucrăm împreună, administrație, mediul de afaceri și comunități locale, pentru ca această regiune să devină un exemplu de dezvoltare echilibrată și sustenabilă. Trebuie să ne luptăm împreună ca investițiile în infrastructură să continue, ca educația și sănătatea să fie priorități pe masa guvernului. Trebuie să îi apărăm pe cei care produc, pe cei care crează locuri de muncă și plătesc salarii. Fiecare județ din regiune trebuie să simtă concret beneficiile unei guvernări care pune oamenii pe primul loc și PSD este partidul care va urmări acest obiectiv. Și la Brașov, dar și în celelalte organizații PSD din Regiunea Centru ne dorim să facem și performanță politică, pe lângă munca administrativă. Este o ambiție uriașă care trebuie să ne motiveze să pregătim partidul pentru următorul ciclu electoral încă de acum”, a punctat Marius Dunca, Vicepreședintele PSD.
Potrivit lui Marius Dunca, România este pregătită să depășească provocarea deficitului, întrucât rezultatele economice din ultimii ani, creșterea PIB și volumul investițiilor arată că economia națională este rezistentă și construită pe baze solide.
„Sunt convins că sub conducerea lui Sorin Grindeanu și a noii echipe vom putea să aducem un plus la guvernare, prin măsuri sociale și economice coerente, nu prin măsuri luate cu toporul. Celor care sunt la vânătoare de vrăjitoare le reamintesc că PSD a demonstrat, prin cifre, prin măsuri și prin rezultate, că este partidul care știe să guverneze pentru oameni. Cu PSD la guvernare, PIB-ul României a crescut cu 46%, de la 242 de miliarde de euro în 2021 la 354 de miliarde de euro în 2024. Salariul mediu net a depășit 1.000 de euro, iar pensia medie netă a ajuns la peste 500 de euro. Investițiile publice s-au dublat, de la 59 de miliarde de lei în 2021 la 120 de miliarde de lei în 2024, iar România a avut o creștere a puterii de cumpărare cu peste 31%, fără să intre în recesiune. România va depăși provocările deficitului, pentru că cea mai mare parte a acestuia se regăsește în fondurile care merg către investiții”, a punctat liderul social democraților brașoveni.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






