Braşovul va avea cel mai mare garaj din România pentru autobuze electrice / Ce a declarat primarul George Scripcaru

O nouă investiție importantă în mobilitatea sustenabilă din Brașov este aproape gata: garajul pentru flota de autobuze electrice a Municipalității!
Conform proiectului, va fi spațiu pentru 157 de autobuze electrice, fiecare dotat cu stație proprie de încărcare.
Sunt 6 clădiri pentru mentenanță și servicii tehnice. De asemenea, vor fi montate panouri fotovoltaice pe acoperiș pentru reducerea consumului de energie.
Braşov – Primul pas spre modernizarea garajelor RATBV
Lucrările la toate cele 7 clădiri sunt deja finalizate, iar în prezent se amenajează drumurile interioare.
Acesta este doar primul pas din modernizarea garajelor RATBV – urmează investițiile pentru garajele de la Rulmentul și Șoseaua Cristianului, aşa cum a informat Primăria Braşov.
Având în vedere că nu s-a reușit cheltuirea acestor fonduri, proiectul s-a etapizat și a fost semnat un nou contract de finanțare prin Programul Regiunea Centru 2021 – 2027. Contractul a fost semnat în 30.10.2024, fiind în valoare de 63,6 milioane de lei, din care cea mai mare parte a fondurilor a fost atrasă.
George Scripcaru: Brașovul este într-o dezvoltare continuă
,,Orașul este într-o dezvoltare continuă, iar cea mai bună soluție de mobilitate rămâne, în continuare, transportul în comun. Pentru a rămâne competitivi, trebuie să asigurăm cele mai bune condiții pasagerilor, trebuie să continuăm investițiile în mijloacele de transport prietenoase cu mediul, dar și în infrastructura necesară funcționării în condiții optime a acestor troleibuze și autobuze electrice. La RATBV, vom termina foarte curând lucrările la cel mai mare garaj pentru autobuze electrice din România. Este un proiect vital în ceea ce înseamnă axa de mobilitate și accesibilitate de transport public în Brașov. Aici vor fi garate toate autobuzele electrice… Continuăm și în alte zone unde avem alte locuri de garat sau capete de linii de transport, la Rulmentul și pe Șoseaua Cristianului, și acolo trebuie să intervenim, să modernizăm ceea ce există”, a declarat primarul George Scripcaru – conform BraşovCity.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






