Depistați băuți la volan, pe străzile 13 Decembrie și Carpaților, din Brașov

Doi șoferi au fost depistați băuți, ieri – 2 noiembrie, pe strada 13 Decembrie, respectiv pe strada Carpaților, din municipiul Brașov. În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale.
Astfel:
➡ În jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control al traficului rutier au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Carpaților din municipiul Brașov. La volan se afla un bărbat de 44 de ani, iar la testarea cu aparatul etilotest a acestuia, rezultatul a indicat o concentrație de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
➡ În jurul orei 16.45, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Brașov au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe strada 13 Decembrie. La volan se afla un bărbat de 37 de ani.
„Polițiștii au observat indicii specifice ale consumului de alcool, astfel că persoana identificată a fost testată în acest sens cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.
Cei doi bărbați au fost conduși la o unitate medicală autorizată, unde le-au fost recoltate mostre biologice. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, dosare instrumentate de procurorii de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






