Încep lucrările de restaurare a Bastionului Postăvarilor
Încep lucrările de restaurare a Bastionului Postăvarilor
Primarul George Scripcaru a predat astăzi amplasamentul către firma care va realiza lucrările de restaurare și amenajare a Bastionului Postăvarilor, aceasta fiind prima fortificație din zidul de apărare al fostei cetăți a Brașovului (centrul istoric n.n.) care va intra în procesul de restaurare și redare a circuitului turistic.
,,Urmează să dezafectăm ceea ce este de dezafectat, să eliberăm locul, ca să poată constructorul să deruleze toate lucrările necesare restaurării acestui monument. Vom curăța toată mizeria de lângă și de pe zid, vom face o alee pietonală care să meargă în paralel cu zidul, până în capăt. Pe traseu sunt niște construcții provizorii. După ce le vom dezafecta, putem să creăm un culoar pietonal, astfel încât să accesibilizăm zidurile pe toată lungimea lor. În acest fel le putem oferi, brașovenilor și turiștilor, o experiență deosebită a istoriei Brașovului”, a declarat primarul George Scripcaru.
Alături de primarul Brașovului a fost și proiectantul, care a subliniat importanța diferențierii dintre lucrările de restaurare și cele de reabilitare și a explicat care vor fi tehnicile utilizate în acest proiect, astfel încât acest monument istoric să fie refăcut ca în momentul construirii lui.
,,Cea mai importantă componentă a proiectului este turnul, monument istoric, în care abordarea este minimală pentru această etapă de revitalizare: tencuielile umede trebuie îndepărtate și se va face o consolidare la coronament, cu o mare grijă la tencuieli. Nu le îndepărtăm pe cele istorice, le integrăm în consolidare prin tencuielile permeabile pe bază de var hidraulic. Schelele pe exterior se vor monta cu prinderi minimale. Există deja capete de schelă, astfel încât prinderile să fie la nivelul unui deget. Avem componente de piatră, lemn, ne aflăm pe partea de incintă a orașului, deci avem și subsol arheologic destul de important, chiar dacă s-au făcut deja cercetările și nu mai este o resursă arheologică importantă. Contează menținerea identității și memoria monumentului care se află încă inclusiv în acest pavaj. Iar pe partea de turn nou, care a fost apreciat la nivel internațional ca idee de inserție în turnul istoric, se vor reface finisajele și, în plus, dotările noi, mult moderne și actualizate, pentru a arăta vizitatorilor și brașovenilor ce înseamnă istoria Brașovului”, a explicat Alexandra Stoica – arhitect, echipa de proiectare.
Bastionul Postăvarilor face parte dintr-un program amplu al Primăriei Brașov de restaurare a monumentelor istorice, demarat în acest an, cu scopul de a readuce în prim plan acele monumente reprezentative pentru comunitatea, istoria și identitatea noastră, utilizând fonduri nerambursabile.
Prin programul Municipalității de restaurare a monumentelor istorice, primăria a reușit deja să obțină finanțări europene nerambursabile, prin Programul Regiunea Centru, și să demareze proiectele de restaurare a Bisericii Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului, a curții Bisericii Negre și a acestui bastion, Bastionul Postăvarilor.
Potrivit primarului, în cadrul acestui program urmează proiectele de restaurare a troițelor din Șchei, pentru care va fi depus un proiect de finanțare nerambursabilă, biserica catolică de pe str. Mureșenilor și sinagoga de pe str. Poarta Șchei.
Proiectul „Consolidarea, protecția și conservarea clădirilor din zona istorică, a monumentelor istorice și clădirilor de patrimoniu – Bastionul Postăvarilor“ are în vedere consolidarea structurilor arhitecturale, restaurarea elementelor decorative originale, modernizarea facilităților interioare, sistematizarea curții interioare, accesibilizarea spațiului cu dotări pentru persoane cu dizabilități și implementarea de tehnologii interactive care să transforme bastionul într-un spațiu dedicat turismului cultural și educației.
Sunt propuse mai multe tipuri de intervenții, printre care:
Intervenții de restaurare
conservare: restaurarea paramentului exterior și interior;
restaurarea și conservarea tencuielilor exterioare istorice;
revizuirea golului de acces spre promenade cu propuneri de modificare minimală ca impact asupra cotelor de acces și mărturiilor istorice.
Lucrări de amenajare:
sistematizarea curții interioare și a terenului din exteriorul bastionului;
refacerea pavimentului, a pantelor de scurgere din curtea interioară și etanșarea rostului între paviment și pereții turnului;
eliminarea vegetației invazive;
refacerea zonei exterioare, prin amenajarea cu gazon;
montarea de borduri de piatră între spațiile verzi și aleile de acces;
alimentarea cu energie electrica din panouri fotovoltaice.
Lucrările sunt realizate de Sc Maco Sole Concept Srl, având ca termen de execuție 18 luni. Valoarea contractului este 3.976.605,47 lei fără TVA, la care se adaugă cota legală de TVA.
Proiectul ,,Consolidarea, protecția și conservarea clădirilor din zona istorică, a monumentelor istorice și clădirilor de patrimoniu – Bastionul Postăvarilor” este finanțat programul ,,Regiunea Centru” 2021-2027, apelul de proiecte PRC/168/PRC_P8/OP5/RSO5.1/PRC_A44 – Acțiunea 8.1 Dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spațiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului, infrastructurii culturale și a potențialului turistic din municipiile Regiunii Centru.
Scurt istoric
Bastionul Postăvarilor a fost edificat între anii 1450-1455 și a suferit modificări /reabilitări/consolidări în perioadele 1521-1522, 1961-1962 și, recent, în anul 2008.
Forma clădirii în plan orizontal este neregulată, poligonală, prezentând o serie de retrageri și ieșinduri îndeosebi pe zona de est (zona scării). Începând cu primul etaj structura, prezintă două console, pe laturile de S și V.
Înălțimea totală este de aprox. 15.50 m, măsurată de la cota inferioară a subsolului.
Ambele structuri, atât pavilionul cu structură metalică (2008-2011), cât și structura istorică din zidărie (1450-1455) suferă procese active de degradare. Soluția minimală de intervenție presupune în primul rând stoparea degradării și repararea zonelor afectate, în scopul ameliorării rezistenței și durabilității structurale.
În perioada recentă, avarii semnificative au apărut în principal la nivelul pavilionului metalic, unde, în urma deteriorării straturilor de protecție și de finisaj și a sistemelor de colectare și evacuare a apelor meteorice, au fost afectate elementele nestructurale și a început coroziunea la nivelul structurii principale a turnului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.










