Ordin de protecție emis de numele unui cuplu din județul Brașov

Polițiștii au emis ieri ordin de protecție pe numele unui cuplu din Săcele, județul Brașov, după ce ar fi amenințat-o pe mama bărbatului. Săceleanul a și fost reținut de polițiști.
„La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 12.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au fost sesizați, printr-un apel de urgență, de către o femeie, cu privire la faptul că fiul său ar fi amenințat-o cu acte de violență.
Față de sesizarea pe care au primit-o, polițiștii s-au deplasat la adresa indicată și au efectuat verificări, în urma cărora au stabilit că, în timp ce femeia se afla în locuința din municipiul Săcele, pe fondul unui conflict spontan, fiul și soția acestuia ar fi amenințat-o cu acte de violență, fapt ce i-a creat o stare de temere”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.
Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile împotriva celor doi, pentru protejarea persoanei vătămate.
Totodată, în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de „amenințare”, au dispus și reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a bărbatului în vârstă de 34 de ani.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






