Meteo. Vești surprinzătoare pentru următoarea perioadă
Meteo. Vești surprinzătoare pentru următoarea perioadă
După atâtea zile reci și ploioase cu care ne-a tratat luna lui Brumar 2025, meteorologii au vești mai bune. Surprinzătoare chiar. Noiembrie nu va aduce frigul și ploile specifice perioadei, ci dimpotrivă — temperaturi peste normalul climatologic și mai puține precipitații decât în mod obișnuit.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), până în 24 noiembrie, vremea din România va fi blândă, cu valori termice mai ridicate decât cele specifice sfârșitului de toamnă.
27 octombrie – 3 noiembrie: început de lună cu temperaturi ridicate
Prima săptămână aduce temperaturi peste mediile obișnuite, mai ales în regiunile de vest, nord-vest și nord-est. Ploile vor fi puține în vest și izolat în centrul și estul țării, iar în restul zonelor regimul pluviometric va fi apropiat de normal.
3 – 10 noiembrie: vreme caldă și tot mai uscată
În a doua săptămână, România va fi sub influența unui val de aer cald, cu temperaturi ce vor depăși din nou valorile specifice perioadei în toate regiunile, în special în vest și nord-vest. Precipitațiile vor fi ușor deficitare la nivel național.
10 – 17 noiembrie: toamnă târzie, dar caldă
Și această perioadă va fi caracterizată de o vreme mai caldă decât în mod normal. În nord-est, cantitățile de precipitații se vor apropia de media obișnuită, însă în restul țării ploile vor fi mai rare.
17 – 24 noiembrie: un final de toamnă blând
Ultima săptămână din prognoză menține tendința de vreme mai caldă decât normalul pentru luna noiembrie. Precipitațiile vor fi apropiate de valorile obișnuite în toate regiunile.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.








