A fost reținut șoferul care a încercat să mituiască un echipaj rutier de la IPJ Brașov

Șoferul care a încercat să mituiască un echipaj rutier de la IPJ Brașov a fost reținut pentru 24 de ore. Conducătorul auto a fost oprit în trafic, ieri dimineață, de un echipaj din Predeal, pentru un control care includea verificarea cu aparatul etilotest și a încercat să dea mită.
„În continuarea cercetărilor efectuate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciile de Investigații Criminale și de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, privind fapta unui conducător auto care ar fi încercat să ofere o sumă de bani unui polițist rutier din cadrul Poliției Stațiunii Predeal pentru a nu-i fi aplicată sancțiunea contravențională și a nu-i fi reținut permisul de conducere, vă informăm că în urma administrării probatoriului în cauză, până la acest moment, bărbatul de 40 de ani, din județul Dâmbovița, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov”, a anunțat Poliția Brașov.
Activitățile de cercetare sunt continuate sub delegarea procurorului desemnat, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și luării măsurilor legale corespunzătoare față de persoana în cauză.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






